• Menu

Pelerinaj la Catedrala Sf. Iosif



În contextul Anului Sfânt al Milostivirii, sâmbătă, 30 aprilie, comunitatea noastră parohială a mers în pelerinaj la Poarta Sfântă a Catedralei Sfântul Iosif. La ora 10 ne-am întâlnit în fața Catedralei, unde ne-am rugat împreună Rugăciunea Papei Francisc pentru Jubileul Milostivirii și am cântat Psalmul 122 (121), „Bucuria sosirii la porțile Ierusalimului”, momente urmate de trecerea prin Poarta Sfântă. La ora 10.30 ne-am rugat Sfântul Rozariu și apoi am participat la Sfânta Liturghie.
La predică, după ce a vorbit despre semnificația Jubileelor în Vechiul Testament și în istoria Bisericii, părintele paroh ne-a îndemnat să trăim cu pietate aceste momente, amintindu-ne că ritul trecerii pirn Poarta Sfântă ilustrează simbolic ideea că, în timpul Jubileului, credincioșilor le este oferită o „cale extraordinară” spre mântuire și, totodată, ne-a îndemnat să medităm la cuvintele lui Isus: „Eu sunt poarta. Dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit” (Ioan 10,9). Pe toată durata șederii noastre la Catedrală a fost ocazie de spovadă. La încheirea celebrării liturgice ne-am rugat rugăciunile prevăzute pentru obținerea Indulgenţei Jubiliare. Fotografii realizate de Bogdan Moisa