• Menu

Duminica bucuriei_adeziunea noilor ministranți



Duminică, 14 decembrie, în duminica a III-a a Adventului, numită și Duminica bucuriei, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 11:00, a avut loc un moment deosebit pentru comunitatea noastră, dar, mai ales pentru băieții care slujesc la altar și pentru familiile lor: un grup de 9 băieți au fost primiți în mod solemn în rândul ministranților. După predică, în cadrul ritualului de încredințarea a mandatului de ministrant, cei 9 băieți au fost chemaţi pe nume, apoi au promis să îndeplinească cu evlavie, cu bucurie şi corectitudine toate datoriile ministrantului, atât spre slava lui Dumnezeu, cât şi pentru binele comunității parohiale. La finalul Sfintei Liturghii, fiecare dintre cei 9 băieți a pimit câte o diplomă, care să le amintească de această celebrare atât de importantă din viaţa lor de creștin. Fotografii realizate de Alexandru Duicu